Institutul de Iudaistică şi Istorie Evreiască “Dr. Moshe Carmilly” a fost înfiinţat în anul 1991, ca parte a Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi funcţionează în cadrul departamentului de Istorie Medievală şi Istoriografie. În momentul înfiinţării sale după căderea comunismului, institutul era singurul centru academic din România dedicat exclusiv studiilor iudaice şi preocupat de recâştigarea unui prestigiu ştiinţific pentru acest domeniu. Acest institut a avut drept obiectiv cercetări privind istoria evreilor din spaţiul transilvănean şi, în general, din spaţiul românesc şi promovarea unor cursuri de învăţare a limbii ebraice, istoriei evreilor, culturii, civilizaţiei şi filosofiei iudaice.
Chiar de la început, programul institutului a urmat două direcţii, o direcţie didactică şi una de cercetare. Între 1991 – 1999, programul didactic a avut un caracter facultativ, iar curicula sa cuprindea cursuri de limba ebraică modernă, istoria evreilor, cultură şi civilizaţie evreiască, artă şi arhitectură evreiască, filosofie evreiască, arheologie biblică, literatură evreiască, cursuri susţinute atât de profesori ai Universităţii “Babeş-Bolyai”, cât şi de profesori invitaţi de la mari universităţi din lume – Ierusalim, Pittsburgh, Tel Aviv, din Germania, Franţa sau Belgia.
Între anii 1998 – 2002, departamentul de Istorie Medievală şi Istoriografie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” obţine acreditarea de la Ministerul Educaţiei Naţionale pentru introducerea unor programe universitare de formare în studii iudaice la nivel licenţă, masterat şi doctorat. În cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, programul la nivel masterat şi doctorat funcţionează începând cu anul 1998, iar cel la nivel licenţă oferă, începând cu anul 2002, posibilitatea de formare în specializarea Istorie – Studii Iudaice. Din anul 2000, există posibilitatea urmării programului didactic nivel licenţă oferit de institutul de iudaistică şi în cadrul Facultăţii de Litere, în specializarea limbă modernă – limba ebraică şi studii iudaice.
Începând cu anul 2009, în conformitate cu Procesul Bologna, specializarea Istorie – Studii Iudaice s-a transformat în Studii Culturale – Studii Iudaice. Între anii 2009 – 2012, specializarea Studii Culturale – Studii Iudaice este mutată de la Facultatea de Istorie şi Filosofie la Facultatea de Studii Europene. Programul de studii iudaice al institutului a fost continuat la Facultatea de Litere, la Facultatea de Filosofie şi la facultăţile de teologie din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai”. Specializarea Studii Culturale – Studii Iudaice este reintrodusă ca program academic la nivel de masterat în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie începând cu anul 2013.
Direcţia didactică din cadrul institutului de iudaistică, care presupune învăţarea limbii ebraice şi formarea unor competenţe în domeniul studiilor iudaice a atras şi atrage studenţi şi dinspre alte facultăţi şi departamente, precum Facultatea de Stiinţe Economice, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geografie, Facultatea de Fizică, Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca şi alte instituţii de învăţământ superior.
Direcţia de cercetare urmată de programul institutului vizează descoperirea, inventarierea, microfilmarea şi cercetarea tuturor documentelor de arhivă referitoare la evreii din România precum şi a cărţilor evreieşti în ebraică, idiş, română, germană, latină sau maghiară existente în arhivele şi bibliotecile din România. Până la ora actuală câteva zeci de mii de documente de acest gen au fost prelucrate la arhivele statului din Satu-Mare, Oradea, Arad, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Mirecurea Ciuc, Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău, etc. De asemenea, s-au făcut studii a peste 200 de cimitire evreieşti din Transilvania şi Moldova.
Institutul de Iudaistică şi Istorie Evreiască “Dr. Moshe Carmilly”
Str. Croitorilor nr. 13
Cluj-Napoca
400162
Romania
Tel/Fax: +40 264 532 221
Email: stiud.institute@ubbcluj.ro
Legături
- UBB, Facultatea de Litere, Specializarea Ebraică B – Studii Iudaice
- Specializarea Ebraică B – Studii Iudaice, Facultatea de Litere, UBB
- UBB, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Master Studii Iudaice
- Universitatea Babeş-Bolyai, Studii Iudaice
- Universitatea Babeş-Bolyai, Studii doctorale
- Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”
- Institutul de Istorie Orală, UBB
